Note de degustare: Note discrete, aproape subliminale, apar şi dispar prin bogăţia de nuanţe, lăsând “cititorul” surprins şi nelămurit, cu o senzaţie de “ştiu, dar nu ştiu ce…”, exact ca “sclipirile germanice” ale oamenilor care fac acest vin. Solid, dar suplu şi elastic, texturat şi mătăsos, corpolent şi alunecos, vioi, dar sobru, un şir nesfârşit de contradicţii coerente, Passarowitz 1718 este un vin de băut cu mintea, este vinul “de bibliotecă”, de studiat cu o carte de istorie sau un album de artă în braţe.

Recomandare de servire: Cu răbdare, la ore bune după deschiderea sticlei (unii spun că a doua zi ar fi chiar mai bine!), aromele încep să lucreze, dezvăluind o frumuseţe neaşteptată, greu de intuit la “primul nas”.

Istoria: Vinul seamănă cu povestea germanizării vremelnice a Olteniei. La 21 iulie 1718, în urma tratatului de la Passarowitz, Oltenia intra sub administrarea Imperiului Habsburgic. Nu se inventase încă nici un fel de concept de “ciocnire a civilizaţiilor”, dar rigoarea germanică, proverbialul chiul plin de umor al oltenilor şi moleşeala de bien-vivre a otomanilor au reprezentat factori de coliziune aproape palpabili. Drept urmare, după 20 de ani, Imperiul se restrângea, după tentative nereuşite de recensământ, un oarece succes în cartografiere şi după “însemnarea” pământului cu primele clădiri – mânăstiri şi conace – menite să dureze peste vremuri. Astăzi, spiritul locului, cel care i-a făcut pe germani să abandoneze proiectul, are încă sclipiri de rigoare şi precizie. Când eşti sigur că întreg satul îşi face siesta şi ştii cu certitudine că lucrarea de azi nu mai poate fi terminată, un zvâc divin pune lucrurile în mişcare cu o viteză nemaivăzută. Iar încheierea – la timp! – a lucrării se face cu gluma şi cântecul care circumscriu cel mai bine spiritul locului. Urmează, evident, siesta.